Cele mai bune 5 aplicații care te vor menține organizat

Indiferent dacă ești la școală sau lucrezi, din când în când e nevoie să fi reamintit de anumite lucruri, mai ales pentru că trăim într-o lume plină de distrageri și alte lucruri care ne pot devia de la traseul nostru.

Setarea de alarme și notificări poate fi un lucru extrem de productiv care chiar ne salvează în anumite situații. Pe Android, există o mulțime de modalități de creare a lor și aici îți vom prezenta cele 5 cele mai bune aplicații pentru a face asta.

  1. aCalendar - Android Calendar

    aCalendar – Android Calendar

    Acesta este un calendar care îţi permite să-ţi organizezi programul şi să utilizezi multe dintre opţiunile de configurare pentru a fi mereu la timp şi pentru a nu pierde nici o întâlnire sau eveniment. Are o varietate de vizualizări şi 48 de culori diferite pentru a da o notă unică agendei.

  2. BZ Reminder & Birthdays

    BZ Reminder & Birthdays

    BZ Reminder este o aplicație foarte simplă care îți va aminti orice. Poți alătura notițe alarmelor și se poate sincroniza cu cloud sau Android Wear dacă este nevoie. Cu toate că aplicația nu are toate caracteristicile unei liste de activități, este perfectă dacă ai nevoie de ceva rapid și simplu.

  3. Evernote

    Evernote

    Cu  Evernote este imposibil să uiţi sau să-ţi pierzi notele sau fotografiile. Aplicaţia ajută utilizatorul să organizeze notele şi să sincronizeze telefonul cu fişierele stocate pe alte dispozitive. Îţi permite să creezi note, liste şi fotografii, să înregistrezi fişiere audio, să le sincronizezi şi partajezi.

  4. Google Allo

    Google Allo

    Allo este mesagerul de la Google, care vine deasemenea cu un asistent virtual! Îl poți accesa din mesagerie și poți cere să execute orice. Tot ce trebuie să faci este să ceri asistentului vitual să îți amintească ceva la o anumită oră.

  5. Google Keep - note și liste

    Google Keep – note și liste

    Google Keep îţi permite captarea cu uşurinţă a ideilor, înregistrării lor, setării de memento-uri, pentru a nu uita niciodată nimic! Creează o listă, înregistrează o notă vocală sau realizează o fotografie şi fă adnotări pe aceasta. Google Keep poate fi utilizat și pe Android Wear

Cum adaugi porecle sau un nickname pe Instagram
Cum adaugi porecle sau un nickname pe Instagram

Instagram a introdus o funcție utilă și distractivă care îți permite să adaugi porecle pentru prietenii tăi în conversațiile din mesaje directe. Aceste porecle sunt vizibile doar în cadrul conversației respective și nu afectează numele de utilizator afișat în altă parte. Ce e…

Cele mai bune jocuri Android cu baschet pentru cei pasionați
Cele mai bune jocuri Android cu baschet pentru cei pasionați

Dacă ești un fan al baschetului și vrei să experimentezi adrenalina meciurilor chiar pe dispozitivul tău Android, aceste jocuri sunt perfecte pentru tine. De la simulatoare realiste ale campionatului NBA până la meciuri rapide și competiții online, jocurile de baschet pentru …

Cum ascunzi lista de conturi pe care le urmărești pe TikTok
Cum ascunzi lista de conturi pe care le urmărești pe TikTok

TikTok oferă opțiuni variate pentru a-ți proteja confidențialitatea. Dacă nu vrei ca alți utilizatori să vadă lista ta de urmăriri, poți face acest lucru schimbând setările de confidențialitate sau trecând contul pe privat. În acest articol vei învăța pașii necesari pentru a …