Cum să urmărești în mod anonim poveștile de pe Instagram pe Android

Instagram este una dintre cele mai de populare rețele sociale din lume. Iar cel mai probabil știi că poate crea dependență. Dacă folosești platforma socială probabil și tu aci parte dintre cei care verifică poveștile în fiecare zi și uploadează poze.

Iar atunci când nu verificăm like-urile și comentariile la conținutul postat, ne uităm la paginile și poveștile prietenilor sau vedetelor pe care îi urmărim. Astfel, că Poveștile sunt o parte proeminentă a aplicației.

Însă, trebuie să știi că dacă urmărești Poveștile cuiva, acea persoană va afla din lista „văzute”. Însă, există și modalități prin care poți vedea Poveștile fără ca proprietarul lor să fie notificat sau fără fii identificat într-o listă.

Pornește modul Avion

O modalitate simplă de a vedea Poveștile prietenilor tăi, fără ca aceștia să știe este să deschizi aplicația Instagram pentru Android, lasă Poveștile să se încarce și apoi pornește modul Avion al telefonului. Astfel, tu le vei vedea offline și vizualizarea nu va fi indexată de aplicație. Nu uita, însă, să deschizi apoi internetul pentru a vedea conținut nou.

Instalează o aplicație dedicată

Dacă obișnuiești să îți menții anonimatul pentru o perioadă mai lungă de timp, atunci este indicat să instalezi o aplicație terță. Iată care sunt cele mai bune aplicații pentru a urmări în mod anonim Povești pe Instagram de pe dispozitivul Android.

  1. Story Saver for Instagram

    Story Saver for Instagram

    Story Saver este un instrument pentru a descărca fotografii și videoclipuri din Instagram Stories direct în galera Android-ului tău. Astfel, poți să urmărești Poveștile dorită în anonimat, fără ca acestea să fie văzute de proprietarul conținutului.

  2. Story Saver for Instagram - Story Downloader

    Story Saver for Instagram – Story Downloader

    Această aplicație este perfectă pentru cei care vor să urmărească Poveștile de pe Instagram în secret. Ea îți permite, de asemenea, să descarci InstaStories dar și clipurile partajate de prietenii tăi, pe care apoi să le repostezi.

  3. InstaSave - Instagram photo and video downloader

    InstaSave – Instagram photo and video downloader

    Cu InstaSave salvezi și descarci fotografii, filmulețe dar și Povești de pe paginile pe care le urmărești. Astfel, poți să le urmărești apoi, în mod anonim, pentru a nu fi indexată vizualizarea ta de către Instagram.

  4. Instagram

    Instagram

    Instagram este aplicația rețelei sociale omonime care îți permite să împărtășești prietenilor tăi poze și videoclipuri. De asemenea, aplicația îți permite să vezi conținutul publicat de prietenii tăi, dar și să le urmărești Poveștile zilnice.

Cum adaugi porecle sau un nickname pe Instagram
Cum adaugi porecle sau un nickname pe Instagram

Instagram a introdus o funcție utilă și distractivă care îți permite să adaugi porecle pentru prietenii tăi în conversațiile din mesaje directe. Aceste porecle sunt vizibile doar în cadrul conversației respective și nu afectează numele de utilizator afișat în altă parte. Ce e…

Cum ascunzi lista de conturi pe care le urmărești pe TikTok
Cum ascunzi lista de conturi pe care le urmărești pe TikTok

TikTok oferă opțiuni variate pentru a-ți proteja confidențialitatea. Dacă nu vrei ca alți utilizatori să vadă lista ta de urmăriri, poți face acest lucru schimbând setările de confidențialitate sau trecând contul pe privat. În acest articol vei învăța pașii necesari pentru a …

Cum să vezi profilurile de TikTok anonim
Cum să vezi profilurile de TikTok anonim

Uneori, atunci când te roade curiozitatea. Te roade într-atât de mult încât chiar ai intra pe profilul acelei persoane să îi vezi ultima postare. Însă, ce faci atunci când nu vrei ca persoana care postează să știe că te uiți la ea? Pe de altă parte, poate că vrei doar să te b…

Unde găsești fișierele descărcate de pe Telegram
Unde găsești fișierele descărcate de pe Telegram

Telegram este una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie din lume, fiind apreciată pentru viteza și funcțiile sale avansate, dar și pentru securitatea comunicării. Indiferent dacă folosești aplicația pentru a partaja imagini haioase cu prietenii, documente importante…