Cum calibrezi touchscreen-ul telefonului cu Android

Odată cu învechirea telefonului, și ecranul său va începe să dea rateuri. Însă, înainte să iei în considerare înlocuirea acestuia, poți încerca o calibrare a ecranului cu touchscreen, pentru a vedea dacă problemele sunt minore și pot fi remediate.

Cum știi când ecranul are nevoie de o recalibrare

Telefoanele cu Android noi, de obicei nu au nevoie de o calibrare a touchscreen-ului făcută de utilizator. Majoritatea vin calibrate perfect din fabrică iar defecțiunile ulterioare sunt de natură hardware, în general de la șocurile primite.

Însă nu tot timpul este astfel. Prin calibrarea touchscreen-ului se poate seta, spre exemplu, sensibilitatea acestuia. Dacă ai o protecție mai groasă sau mai puțin conductivă pe ecran, atunci mișcările degetelor vor fi interpretate mai greu. Ajustarea sensibilității te va ajuta în acest caz, fără să fie nevoie să renunți la protecție.

Cum testezi ecranul telefonului cu Android

Telefoanele Android mai noi nu mai au inclus un meniu pentru setarea touchscreen-ului. În schimb, poți descărca o aplicație dedicată din AndroidListe.ro.

Touch Screen Test este o aplicație simplă. Prin aceasta, în orice loc atingi ecranul vei lăsa o urmă, precum în cazul unei picturi cu degetul. Astfel, îți vei da seama dacă ecranul răspunde în totalitate sau dacă sunt zone unde răspunde greu sau dacă semnalul dat de deget este plasat în alt loc.

Cum calibrezi touchscreen-ul

Pentru a efectua o calibrare a ecranului telefonului, ai nevoie de o aplicație dedicată, întrucât sistemele Android noi nu mai conțin acest meniu.

Aplicația Touchscreen Calibration, ce poate fi descărcată de pe AndroidListe.ro, este o opțiune simplă și viabilă. Iată cum trebuie folosită.

  • Deschide Touchscreen Calibration.
  • Apasă butonul CALIBRATE din centrul ecranului.
  • Efectuează cele șase teste: apăsare, apăsare dublă, apăsare lungă, swipe, restrângere (pinch), zoom.
  • La final, vei primi un mesaj de confirmare. Apasă OK

După ce termini de calibrat telefonul, dă-i un restart, iar apoi verifică dacă au apărut îmbunătățiri cu ajutorul aplicației Touch Screen Test.

Dacă nu reușești cu aplicațiile, dă o resetare generală

Dacă prin cele două aplicații nu reușești să recalibrezi ecranul telefonului, mai ai un pas înainte de a renunța de tot la acesta. Adu telefonul la setările din fabrică, este posibil ca problema ta să se datoreze unui update nu foarte reușit. Ai grijă să salvezi toate datele din telefon înainte de a face acest pas. Dacă nici așa nu se rezolvă problema, defecțiunea este de natură hardware și telefonul trebuie reparat sau schimbat.

Tu cum îți întreții telefonul cu Android? Răspunde-ne într-un comentariu.

  1. Touch Screen Test

    Touch Screen Test

    Touch Screen Test este o aplicație care testează integritatea touchscreen-ului telefonului cu Android. Prin ea poți verifica dacă anumite porțiuni ale displayului nu răspund la comenzi, răspund greu sau răspund defectuos.

  2. Touchscreen Calibration

    Touchscreen Calibration

    Dacă ecranul telefonului tău răspunde greu, înainte de a merge cu el în service încearcă aplicația Touchscreen Calibration. Prin aceasta îți poți recalibra ecranul telefonului astfel încât acesta să răspundă corect și cu ușurință comenzilor și gesturilor.

Cum adaugi porecle sau un nickname pe Instagram
Cum adaugi porecle sau un nickname pe Instagram

Instagram a introdus o funcție utilă și distractivă care îți permite să adaugi porecle pentru prietenii tăi în conversațiile din mesaje directe. Aceste porecle sunt vizibile doar în cadrul conversației respective și nu afectează numele de utilizator afișat în altă parte. Ce e…

Cum ascunzi lista de conturi pe care le urmărești pe TikTok
Cum ascunzi lista de conturi pe care le urmărești pe TikTok

TikTok oferă opțiuni variate pentru a-ți proteja confidențialitatea. Dacă nu vrei ca alți utilizatori să vadă lista ta de urmăriri, poți face acest lucru schimbând setările de confidențialitate sau trecând contul pe privat. În acest articol vei învăța pașii necesari pentru a …

Cum să vezi profilurile de TikTok anonim
Cum să vezi profilurile de TikTok anonim

Uneori, atunci când te roade curiozitatea. Te roade într-atât de mult încât chiar ai intra pe profilul acelei persoane să îi vezi ultima postare. Însă, ce faci atunci când nu vrei ca persoana care postează să știe că te uiți la ea? Pe de altă parte, poate că vrei doar să te b…

Unde găsești fișierele descărcate de pe Telegram
Unde găsești fișierele descărcate de pe Telegram

Telegram este una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie din lume, fiind apreciată pentru viteza și funcțiile sale avansate, dar și pentru securitatea comunicării. Indiferent dacă folosești aplicația pentru a partaja imagini haioase cu prietenii, documente importante…