WhatsApp a introdus Communities. Ce este această funcție și cum se folosește

WhatsApp se îmbunătățește și adaugă noi funcții. Într-un update recent a fost făcută disponibilă funcția WhatsApp Communities, un pas înainte de la grupurile de discuții cu care suntem toți obișnuiți.

Acum îți poți organiza mai bine grupurile pe care ești admin, facilitând comunicarea și contactul între membri. În cele ce urmează îți vom arăta ce sunt și cum se folosesc WhatsApp Communities.

Ce sunt WhatsApp Communities

Comunitățile WhatsApp sunt următorul nivel de organizare, deasupra grupurilor de WhatsApp. Practic, o comunitate unește mai multe grupuri deja existente.

Spre exemplu, o școală poate uni grupurile claselor într-o comunitate sau o organizație își poate coordona astfel departamentele. Membrii pot primi comunicări de la administratorii comunității direct în zona de anunțuri. Aceasta funcționează ca WhatsApp Broadcast, unde doar administratorii pot trimite mesaje.

Un lucru bine de știut este că se pot adăuga membri direct în comunitate direct sau poate fi creat un link direct pentru invitație. În cazul în care membrul nu este parte a niciunui grup, va primi doar anunțurile adminului. De asemenea, membrii pot solicita înscrierea în grupurile comunității, care vor fi vizibile pentru ei.

Comunitățile fac organizarea și administrarea grupurilor mai ușoară. Astfel, grupurile care au o parte din interese comune pot fi adunate într-o comunitate. Membrii își vor putea continua discuțiile în continuare în grupurile lor iar mesajele de interes comun vor fi primite separat.

Cum creezi o comunitate WhatsApp

Pentru a crea WhatsApp Community, urmează pașii aceștia:

  • Intră pe WhatsApp.
  • Apasă simbolul de comunități, din stânga sus.
  • Apasă New Community.
  • Scrie numele, adaugă o poză pentru a fi ușor de recunoscut și validează.
  • Adaugă grupurile care vrei să facă parte din comunitate.

Membrii grupurilor sunt transformați automat în membri ai comunității. Noii membri care se alătură grupurilor ulterior vor face parte automat și din comunitate. Nu poți împiedica pe cineva să te adauge într-o comunitate atunci când ești membru al unui grup.

Pentru a șterge o comunitate, intră în WhatsApp, mergi la comunitatea respectivă și în josul paginii, ultima opțiune va fi Deactivate Community. Grupurile care părăsesc comunitatea nu vor avea de suferit, nu vor fi șterse și își vor păstra membrii.

Comunitățile organizează mai ușor grupuri mari de utilizatori WhatsApp. Astfel, un grup poate avea până la 1024 de membri, iar o comunitate poate îngloba până la 21 de grupuri. Un calcul simplu ne arată că o comunitate WhatsApp poate avea până la 21.504 membri.

Dacă ți-a plăcut acest articol, trimite-l și prietenilor tăi!

  1. WhatsApp Messenger

    WhatsApp Messenger

    WhatsApp Messenger este o aplicație de comunicare. Ține legătura cu familia, prietenii sau colegii. O poți face individual, în grupuri și în comunități. Trimite mesaje, fă apeluri de voce sau video și transferă fișiere de până la 2GB.

Cum adaugi porecle sau un nickname pe Instagram
Cum adaugi porecle sau un nickname pe Instagram

Instagram a introdus o funcție utilă și distractivă care îți permite să adaugi porecle pentru prietenii tăi în conversațiile din mesaje directe. Aceste porecle sunt vizibile doar în cadrul conversației respective și nu afectează numele de utilizator afișat în altă parte. Ce e…

Cum să vezi profilurile de TikTok anonim
Cum să vezi profilurile de TikTok anonim

Uneori, atunci când te roade curiozitatea. Te roade într-atât de mult încât chiar ai intra pe profilul acelei persoane să îi vezi ultima postare. Însă, ce faci atunci când nu vrei ca persoana care postează să știe că te uiți la ea? Pe de altă parte, poate că vrei doar să te b…

Unde găsești fișierele descărcate de pe Telegram
Unde găsești fișierele descărcate de pe Telegram

Telegram este una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie din lume, fiind apreciată pentru viteza și funcțiile sale avansate, dar și pentru securitatea comunicării. Indiferent dacă folosești aplicația pentru a partaja imagini haioase cu prietenii, documente importante…

Cum folosești filtre și fundaluri la apelurile video pe WhatsApp
Cum folosești filtre și fundaluri la apelurile video pe WhatsApp

WhatsApp continuă să inoveze, iar acum poți adăuga filtre și fundaluri personalizate în timpul apelurilor video, aducând o notă unică fiecărei conversații. Iată cum poți să personalizezi apelurile video pentru a te simți mai confortabil și pentru a te exprima într-un mod crea…